Cum faci un credit pe firmă: 5 pași concreți

Obținerea unui credit pe firmă poate fi esențială pentru dezvoltarea și expansiunea afacerii tale. Astfel, această formă de finanțare trebuie, în primul rând, să acopere nevoile afacerii tale, dar și să ofere suport financiar în returnarea datoriei, astfel încât business-ul să prospere. Un credit pe firmă este acordat pentru mai multe nevoi, fie că vorbim despre un impas financiar care trebuie depășit sau de dezvoltare prin achiziția de servicii, mărfuri, materii prime, utilaje sau imobile.

Avantajele unui credit pe firmă

  • Acces sigur la o sursă de finanțare pentru dezvoltarea afacerii sau pentru a depăși o problemă financiară
  • Posibilitatea de a accesa sume mai mari (comparativ cu sumele aferente creditelor pentru persoane fizice)
  • Flexibilitate mult mai mare în rambursarea creditului și în negocierea costurilor și a condițiilor de împrumut
  • Decontarea cheltuielilor pe firmă

Dezavantajele unui credit pe firmă

  • Garanții mai mari și/sau mai scumpe
  • Perioade de aprobare a creditului mai lungi
  • Justificări privind utilizarea banilor
  • Acte financiare numeroase care să demonstreze capacitatea de rambursare a creditului

Un instrument financiar ușor accesibil în prezent, un credit pe firmă nu necesită o procedură complicată pentru aprobare. Trebuie doar să fii bine organizat. Să analizăm pașii necesari pentru accesarea unui credit pe firmă în România. Aflăm documentele și criteriile necesare, cadrul legislativ și băncile cu cele mai bune oferte.

Pasul 1: Evaluarea nevoilor financiare ale afacerii

Primul pas în obținerea unui credit pe firmă este să îți pui mai multe întrebări. Trebuie să determini de ce ai nevoie de acest credit pe firmă. Apoi să vezi de ce sumă ai nevoie și cum vei returna banii. Fie că dorești să investești în echipamente, să extinzi spațiul de lucru sau să acoperi cheltuielile operaționale, este important să ai un plan clar. Începe cu o analiză serioasă a nevoii de a investi în produsul/serviciul respectiv, cel pentru care ai nevoie de un credit. O decizie chibzuită poate face diferența pentru succesul afacerii tale.

Răspunde cu atenție la următoarele întrebări:

  • Este această achiziție absolut necesară în acest moment?
  • Care sunt veniturile firmei și cât de sigure sunt acestea în următorii ani?
  • Voi putea să achit lunar/trimestrial/anual obligația de plată impusă de un credit pe firmă?
  • Ce tip de credit mă avantajează?

La ultima întrebare este necesară o analiză mai intensă a nevoilor tale, dar și a firmei tale. Pentru că există mai multe tipuri de credit pe firmă disponibile. Dacă știi cum să le alegi, un credit pe firmă poate oferi afacerii tale susținerea de care are nevoie.

Credit pe firmă în funcție de dimensiunea acesteia:

  • Credite pentru microcompanii (credite pentru companii mici sau credite start-up)
  • Credite pentru IMM-uri
  • Credite pentru companii mari
  • Credite pentru PFA-uri
  • Credite agro (pentru afaceri cu specific agricol)

Foarte util este să știi și ce tipuri de împrumuturi sunt disponibile. Asta pentru a identifica exact nevoia firmei tale, dar și pentru a analiza cu atenție ofertele băncilor. Astfel, iei cea mai bună decizie.

Tipuri de credit pe firmă în funcție de nevoile tale:

  • Credit pentru capital de lucru – soluție de finanțare pentru costurile de zi cu zi ale activității curente, precum plata facturilor, a salariilor, a furnizorilor, a taxelor și impozitelor, a materiilor prime, etc.
  • Factoring – soluție de finanțare pentru problemele de cash-flow, ca rezultat al livrării de bunuri sau prestării de servicii, prin care banca poate debloca facturi neplătite, poate colecta creanțe, preluând riscul de neplată al partenerilor și facilitând gestionarea fluxului de numerar.
  • Credit pentru investiții – soluție de finanțare pentru dezvoltarea sau extinderea afacerii
  • Credit pentru capital de lucru în agricultură –  soluție de finanțare destinată producătorilor agricoli

Pasul 2: Cercetarea ofertelor bancare

În România, creditarea IMM-urilor este reglementată de legislația bancară națională și europeană. Ordonanța de urgență nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului reglementează activitatea de creditare a băncilor și a altor instituții financiare non-bancare. De asemenea, activitatea de creditare este supravegheată de Banca Națională a României (BNR). Aceasta emite reglementări și norme privind acordarea creditelor.

Băncile din România, precum Banca Transilvania, BCR, BRD, ING, Raiffeisen Bank, etc., oferă o varietate largă de tipuri de credite pentru firme.

Este esențial să compari ofertele pentru a găsi cea mai bună soluție de creditare pentru afacerea ta. Printre aspectele de comparat se numără:

  • Dobânda anuală efectivă (DAE): Dobânda Anuală Efectivă reprezintă costul total al creditului calculat în procente anuale în care sunt incluse atât dobânda, cât și comisioanele aferente creditului (comisionul de analiză și comisionul de administrare credit). Folosește un calculator DAE disponibil online, independent de bănci. Fiecare punct DAE contează. De exemplu, pentru un credit pe firmă de 150.000 lei pe o perioada de 30 de ani, o diferență de DAE de doar 0,1% (de la 4% la 4,1%) poate crește suma pe care trebuie să o rambursezi pe toată perioada de creditare cu peste 3.000 lei.
  • Perioada de rambursare: Majoritatea băncilor oferă perioade flexibile între 1 și 5 ani. Tu trebuie să vezi dacă perioadele se corelează cu planurile tale.
  • Comisioane și alte costuri suplimentare: Acestea pot varia semnificativ între bănci. De aceea trebuie analizate ofertele cu mare atenție. Verifică ce costuri pot fi implicate pentru comisionul de analiză dosar, comisionul de administrare credit sau cont curent, asigurările, garanțiile, costurile pentru evaluarea/verificarea rapoartelor de evaluare a bunurilor imobile/mobile admise în garanție, costurile notariale, comision unic pentru servicii prestate la cererea ta, comisionul de rambursare anticipată
  • Condițiile de eligibilitate și documentele necesare: Verifică atent aceste condiții înainte de a aplica, astfel încât să eviți pierderea timpului cu un ”du-te vino” de documente între firma ta și bancă. (vom detalia la pașii 3 și 4)

Majoritatea băncilor au acum disponibile instrumente online pentru a pre-analiza cererea de credit pe firmă. În baza informațiilor furnizate de tine, orice bancă îți poate oferi destul de repede, cu titlu orientativ, valoarea maximă a creditului, perioada de finanțare și rambursare, DAE, nivelul ratei lunare și credite mai avantajoase dacă încasezi venituri în conturi deschise la banca respectivă.

Bănci cu cele mai bune oferte și proces rapid de aprobare a creditului pe firmă

  • Cea mai bună dobândă: Potrivit ultimelor analize, Banca Transilvania oferă unele dintre cele mai competitive dobânzi pentru IMM-uri.
  • Cea mai rapidă aprobare: Raiffeisen Bank este cunoscută pentru procesul său rapid de aprobare a creditelor pentru firme, cu aprobări care pot fi finalizate în doar câteva zile.

Accesarea creditelor online

Majoritatea băncilor din România permit acum accesarea creditelor online. De exemplu, Banca Transilvania și Raiffeisen Bank oferă opțiuni de solicitare online. Semnarea documentelor poate fi realizată utilizând o aplicație de semnătură electronică, precum eSemneaza.ro. Acest lucru elimină necesitatea deplasării la bancă, economisind timp și resurse.

Pasul 3: Pregătirea documentației necesare

Pentru a aplica pentru un credit pe firmă în România, vei avea nevoie de următoarele documente:

  • Certificatul de înregistrare al firmei la Registrul Comerțului
  • Documente cu privire la forma juridică de organizare a afacerii (actele de constituire și actele de proprietate)
  • Bilanțurile cu balanțele aferente
  • Planul de afaceri detaliat
  • Autorizații, contracte (sau orice alte documente care pot ajuta în privința finanțării).
  • Declarațiile fiscale recente
  • Actele de identitate ale asociaților și administratorilor

Pasul 4: Îndeplinirea criteriilor de eligibilitate

Fiecare bancă are propriile criterii de eligibilitate. În general, pentru a obține un credit pe firmă în România, firma ta trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • Să funcționeze legal pe teritoriul României și să fie înregistrată la Registrul Comerțului ca SRL, SA sau PFA
  • Să aibă o activitate economică stabilă și profit (să demonstreze un flux monetar stabil și un grad de îndatorare cât mai redus). Multe bănci pot impune cifră de afaceri și profit pe creștere pe anul anterior pentru acordarea creditului.
  • Să nu aibă datorii restante la bugetul de stat sau alte instituții financiare
  • Să aibă un profil al afacerii care se încadrează în cele acceptate. Există domenii excluse de la creditare de unele bănci, precum industria jocurilor de noroc și a cazinourilor, magazinele amanet, casele de schimb valutar, industria fabricării sau vânzării armelor etc.

Foarte importante sunt și aceste criterii:

  • Firma să nu aibă interdicție de a emite cecuri bancare
  • Să nu figureze cu întârzieri la credite în Centrala Riscurilor de Credit
  • Să nu aibă înregistrări active în Buletinul Procedurilor de Insolvență

Unele bănci vor ține cont și de vechimea firmei sau/și de numărul de angajați. Atunci va conta numărul maxim de angajați sau/și un numar minim de 12 luni de activitate a firmei. Sunt bănci care oferă finanțare și pentru firmele nou-înființate. Acestea au programe de credite start-up, unde valoarea creditului este mai mică. Activitatea minimă a firmei trebuie să fie de 3 sau 6 luni.

Dacă o firmă este insolventă, are datorii la stat sau nu are profit, scad dramatic șansele de acordare a unui credit. Însă nu la 0. Băncile au programe de acordare de credit personalizate și decid în funcție de profilul fiecărei firme, dacă se ajunge sau nu la un credit neperformant. Consilierul băncii va face o analiză. El va stabili daca firma atinge toate conditiile pentru un împrumut și va indica oferta de creditare potrivită. Pot exista produse de creditare care, dacă firma întrunește anumite condiții, nu vor implica garanții. Un exemplu este creditul EaSI, prin care beneficiezi de garanție europeană gratuită.

Pasul 5: Depunerea cererii și utilizarea unei aplicații de semnătură electronică

Depunerea cererii de credit se poate face online sau la sucursala băncii. Dar, pentru că suntem în era tehnologiei, toate băncile au acum posibilitatea de a oferi clienților o comunicare online. Aceasta nu numai că ușurează procesul de acordare a creditelor, dar îl poate face mai rapid și mai sigur. De aceea este recomandat să utilizezi o aplicație de semnătură electronică, precum eSemneaza.ro, pentru a semna documentele necesare și pentru a fluidiza aprobarea creditului.

Beneficiile includ:

  • Rapiditatea semnării și procesării documentelor
  • Reducerea riscului de erori și falsuri
  • Eficientizarea procesului de obținere a creditului

Exemplu concret: Un IMM care dorește să acceseze un credit pe firmă de 1 milion de lei

Să presupunem că firma „TechStart” SRL, o mică întreprindere din domeniul IT, dorește să acceseze un credit de 1 milion de lei pentru a dezvolta un nou produs software. Iată pașii pe care îi va urma:

  1. Evaluarea nevoilor: TechStart determină că are nevoie de 1 milion de lei pentru dezvoltare software, echipamente și marketing.
  2. Cercetarea ofertelor: Firma contactează ING, Banca Transilvania și Raiffeisen Bank pentru a compara dobânzile, comisioanele și condițiile de creditare.
  3. Pregătirea documentației: TechStart pregătește toate documentele necesare: certificatul de înregistrare, bilanțul financiar, planul de afaceri și declarațiile fiscale.
  4. Îndeplinirea criteriilor de eligibilitate: TechStart verifică dacă îndeplinește toate criteriile de eligibilitate, inclusiv lipsa datoriilor restante.
  5. Depunerea cererii: TechStart optează pentru depunerea cererii online la una dintre bănci și utilizează o aplicație de semnătură electronică pentru a semna rapid și securizat toate documentele necesare.

Prin parcurgerea acestor pași și utilizând tehnologia modernă, TechStart poate obține rapid și eficient creditul necesar pentru dezvoltarea afacerii sale.

În concluzie, obținerea unui credit pe firmă în România necesită o planificare atentă și o cunoaștere detaliată a ofertelor bancare. Respectând cei cinci pași concreți menționați și utilizând avantajele oferite de aplicațiile de semnătură electronică, poți optimiza procesul. Astfel, asiguri succesul financiar al afacerii tale.

Accelerează obținerea semnăturilor de la clienți, parteneri de afaceri sau colaboratori. Trimite, semnează cu valoare juridică și administrează online contracte și alte documente.

www.eSemneaza.ro

Articole similare